Au fost prea mulți ani în care nu mi-am dat seama cât de important este un fond de urgență. Am făcut destui bani pentru a-mi plăti facturile în fiecare lună. Dar când a apărut o cheltuială neașteptată, ar trebui să mă folosesc de cardul de credit sau să folosesc bani dintr-o altă categorie de cheltuieli. În această perioadă, cu toată nebunia COVID, mulți prieteni printre care și familia mea au fost afectați financiar. Ne gândim cu groază cum ar fi fost această perioadă fără nici o resursă finaciară sau folosind doar cardul de credit.
Când o situație de urgență este finanțată integral din economii ai multă liniște sufletească și te ajută să treci mult mai ușor emoțional.
În aceast articol veți afla ce este un fond de urgență, cât de mult ar trebui să aveți în fondul vostru de urgență și cum puteți economisi destui bani pentru un fond de urgență.
Ce este un fond de urgență?
Un fond de urgență, așa cum sugerează și numele, o sumă de bani pe care i-ați alocat pentru o situație de urgență financiară neașteptată.
Un fond de urgență este o plasă de siguranță pe care o puteți utiliza pentru cheltuieli doar pentru o situație imprevizibilă și necesară, cum ar fi:
- reparația mașinii (din categoria cheltuieli)
- pierderea locului de muncă.
- o pandemie (multe persoane în această perioadă nu mai au venituri sau veniturile lor au fost micșorate considerabil)
Cât bani ar trebui să am pentru fondul de urgență?
Există multe dezbateri cu privire la cât de mult ar trebui să aveți în fondul vostru de urgență. Dacă urmați pașii recomandați de Dave Ramsey, ar trebui să avem un fond de urgență de 1.000 de dolari până când ne plătim toate datoriile. Odată ce datoriile vor fi plătite atunci Dave Ramsey recomandă să economisești un fond de urgență care să includă cheltuielile fixe pe 3-6 luni.
În funcție de cât de multe datorii ai, nu cred că 1.000 de dolari sunt suficienți. Soțul meu și cu mine muncim să plătim o datoriei destul de mare. Ne va lua câțiva ani pentru a ajunge acolo și nu m-aș simți confortabil să trecă ani în care să am doar 1.000 de dolari în fondul nostru de urgență.
Nivelul meu de confort emoțional înainte de a achita datoriile este de aproximativ trei luni de cheltuieli în fondul nostru de urgență. Sunt încrezătoare că în domeniile noastre de carieră, am fi în măsură să înlocuim cel puțin parțial veniturile în acel timp. După ce ne vom achita datoria, vom lucra la construirea fondului nostru de urgență până la 6-9 luni.
Există și alte aspecte de luat în considerare atunci când vine vorba de cîți bani să avem în fondului nostru de urgență. Dacă sunteți singur, s-ar putea să aveți mai mult nevoie de un fond de urgență decât cineva dintr-o gospodărie cu douăvenituri, care are o altă persoană pe care să se bazeze în cazul pierderii unui loc de muncă.
Unde ar trebui să vă păstrați fondul de urgență?
Cel mai bine este să vă păstrați fondul de urgență într-un cont bancar ușor accesibil. Dacă apare o cheltuială neașteptată, doriți să puteți accesa banii cât mai repede posibil. Eu recomand un cont de economii. Vă veți păstra banii în siguranță în timp ce veți câștiga puțini bani în plus din dobândă.
Cum construim un fond de urgență?
Pasul 1: Decideți cât doriți să economisiți
Am vorbit despre cât recomand să aveți în fondul vostru de urgență, dar sunteți singurul care poate decide în cele din urmă cât de mult aveți nevoie. După ce știi cât de mult vrei să economisești, poți să-ți dai seama cât timp îți va lua să ajungi acolo.
Pasul 2: Descoperiți cât puteți economisi lunar
Aici este important bugetul lunar. Dacă nu știți cât puteți economisi în fiecare lună pentru fondul vostru de urgență, este probabil pentru că nu aveți o abordare fermă asupra bugetului vostru lunar. Să schimbăm asta!
Dacă nu aveți deja un buget stabilit, este timpul să vă faceți un buget și să vă țineți de aceste cheltuieli.
Dacă aveți deja un buget în vigoare, dar nu aveți bani în plus pentru a îi plasa către fondul vostru de urgență, studiați cifrele și aflați cum puteți face reduceri.
Dacă efectuați în prezent plăți suplimentare pentru datorii, acesta ar putea fi un loc bun pentru a muta banii suplimentari catre fondul vostru de urgență. În caz contrar, găsiți alte cheltuieli care pot fi reduse, cum ar fi mesele la restaurant, comandatul mâncării acasă ( în acestă perioadă de pandemie) sau banii pentru vacanță (puteți reduce numărul zilelelorpentru vacanță, puteți alege o destinație mai puțin costisitoare.. etc).
Pasul 3: Faceți economisirea pentru fondul de urgență să devină obișnuință.
Obișnuiam să-mi spun că voi economisi orice bani îmi rămân la sfârșitul fiecărei luni după ce achit toate cheltuielile. Din păcate nu a fost o strategie bună pentru că am cheltuit tot, fără să mai rămână nimic de pus în contul de economii.
În cele din urmă, mi-am schimbat strategia. Am configurat o plată recurentă către contul de economii în fiecare lună. Atunci nu puteam cheltui decât ceea ce îmi mai rămăsese după ce erau banii transferați în contul de economii.
Este ușor să ai cele mai bune intenții când vine vorba de economisire, din păcate cred că toți ne putem raporta la o situație în care am cheltuit mai mult decât plănuiam. Configurarea unui transfer automat în contul de economii este cea mai bună modalitate de a vă asigura că se întâmplă în fiecare lună.
Pasul 4: Economisiți tot ce vine extra
Nu știu despre tine, dar îmi plac mult veniturile extra care apar de-a lungul anului ( Ar putea fi, un mic bonus sau o majorare a salariului, un contract de colaborare nou…..)
În timp ce ar putea fi tentant să cheltuiți aceste venituri suplimentare pe ceva distractiv, există probabil utilizări mai bune pentru acești bani. Dacă încă mai economiți pentru fondul de urgență, atunci este important să transferați aceste bonusuri în contul de economii. Odată ce fondul vostru de urgență este complet finanțat, atunci puteți muta banii către un alt obiectiv financiar!
Pasul 5: Găsiți modalități de a câștiga bani în plus
Din păcate se poate întâmpla ca din cauza unor decizii ce nu au fost corecte din punct de vedere financiar să nu puteți economisi nimic din veniturile lunare. Atunci este momentul să te gândești cum să îți crești veniturile lunare.
De exemplu:
- Pe când lucram într-o companie multinațională, un coleg care locuia în afara orașului, în fiecare zi după serviciu făcea cel puțin 3 ore UBER.
- O altă colegă preda limba engleză după orele de muncă.
- O cunoștință face traduceri pentru Netflix, în timpul liber.
- Un prieten testează în timpul liber, pentru o companie canadiană, ultimele jocuri lansate.
Este important să te gândești cum ai putea să îți crești veniturile și să începi de azi un plan! Nu lăsa pe mâine, ce poți face azi. În plus dacă acum ești în somaj tehnic este o perioadă bună să încerci! Dacă lucrezi de acasă, nu mai pierzi timpul în trafic și poți încercă în acest timp câștigat să te implici în proiecte adiacente ce îți pot aduce bani ce pot fi economisiți.
Pasul 6: reevaluați și reconstruiți
Nevoile tale financiare se vor schimba foarte mult pe parcursul vieții. S-ar putea să decizi astăzi că 5.000 de euro sunt destui pentru un fond de urgență pentru tine. Dar peste câțiva ani poți să realizezi că acești bani nu vă ajung să vă acoperiți cheltuielile timp de 3- 6 luni.
În acest caz, va trebui să reevaluați dacă fondul vostru de urgență actual este suficient. În general, cu cât sunt mai mari cheltuielile lunare, cu atât va fi mai mare trebuie să fie fondul vostru de urgență.
Dacă trebuie să cheltuiți din fondul vostru de urgență asigurați-vă că o să economisiți din nou acești bani. Poate ca a fost o cheltuială relativ mică și puteți recupera banii pentru fondul de urgență într-o lună sau două.
În cazul unei pierderi a locului de muncă în care trebuie să vă întrețineți din economiile din fondul de urgență va dura mai mult timp pentru a-l readuce la suma inițială.
Nu vă speriați dacă sunteți în această perioadă într-o situația finaciară grea – pentru asta este fondul de urgență!
Cred că putem fi cu toții de acord că urgențele financiare sunt neașteptate și greu de acceptat. Dar sunt, de asemenea, inevitabile și ar trebui să fim pregătiți cu toții.
Dacă utilizați sfaturile din această postare pentru a stimula fondul vostru de urgență, veți avea mult mai multă liniște sufletească data viitoare.
𝙎𝙛𝙖𝙩𝙪𝙡 𝙢𝙚𝙪: 𝙎𝙩𝙖𝙮 𝙨𝙩𝙧𝙤𝙣𝙜. 𝙎𝙩𝙖𝙮 𝙘𝙖𝙡𝙢. 𝙎𝙩𝙖𝙮 𝙨𝙢𝙖𝙧𝙩. 𝙎𝙩𝙖𝙮 𝙝𝙚𝙖𝙡𝙩𝙝𝙮.