Booking.com lansează modulul de pachete, zboruri și activități

În urmă cu câteva zile, Booking.com a adăugat o serie de servicii portalului de rezervări apropiindu-se de modelul Expedia. În plus față de cazări, acum puteți rezerva bilete de avion, bilete de tren și autobuz sau să închiriați o mașină. Vreți să rezervați o masă la restaurantul preferat? Acum nu mai aveți de ce să vă faceți griji! Puteți rezerva direct pe site-ul Booking.com.

Fiecare serviciu se efectuează în colaborare cu un partener specializat: dacă pentru căutarea de zboruri există metaseach-ul Kayak, pentru pachetele pe care platforma le oferă ei colaborează cu lastminute.com. Pentru căutarea de trenuri și autobuze au semnat un parteneriat cu GoEuro, în timp ce închirierea de mașini și rezervările pentru restaurant sunt prin Rentalcars.comși OpenTable, alte două companii din grupul Priceline. În cele din urmă, serviciul de rezervare a taxiurilor către și de la aeroport este oferit de Rideways.
Prin urmare, acum se poate rezerva toată gama de servicii turistice într-un singur loc. Externalizarea și alegerea partenerilor demonstrează care sunt tendințele în lumea rezervărilor online: cazarea clientului nu mai are o importanță deosebită, important este să se fidelizeze clientul, să i se ofere cât mai multe servicii adiacente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.