Business Magazin: De la agendă la Excel

 

Pasionată de tehnologie, antreprenoarea Amalia Ştefan a pariat jumătate de milion de euro pe un software prin care să sprijine procesul de dezvoltare a industriei hoteliere locale. Ce aşteptări are pentru primul an de activitate?

„Studiind piaţa, am vrut să vin în întâmpinarea hotelierilor cu un produs software complet, o experienţă la un alt nivel”, descrie Amalia Ştefan, fondatoarea platformei Juvo Hospitality, motivul pentru care a pus bazele businessului.

A lansat software-ul Juvo Hospitality în luna noiembrie a anului trecut cu o investiţie iniţială de 500.000 de euro din fonduri proprii, sumă care a fost direcţionată spre tehnologie şi resursa umană. „Vânzarea softului a început în luna aprilie. Până în luna iunie am semnat contracte în valoare de 6.110 de euro. Pentru România, Juvo Hospitality este un business nou, ne aşteptăm la o creştere de 15% în urma târgului de turism WTM de la Londra, la care vom participa în noiembrie”, preconizează antreprenoarea.

Echipa care a lucrat la crearea softului a fost alcătuită din 21 de persoane cu tot cu colaborări, acţionari fiind Amalia Ştefan şi Oxford Investment Alliance SRL. Softul internaţional dezvoltat şi în România prin Juvo Hospitality a fost lansat însă pentru prima dată în UK. Biroul din Londra, care în prezent deţine 310 unităţi hoteliere în portofoliu, a fost înfiinţat în urmă cu patru ani, iar în 2017 a generat venituri de 1,7 milioane de euro, cu o creştere de 35% în primele şase luni ale anului acestuia faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut.

„Printr-un sistem automatizat, softul Juvo Hospitality îi ajută pe hotelierii locali să se conecteze şi să îşi dezvolte reţeaua de distribuţie la nivel internaţional, să gestioneze eficient rezervările, să îmbunătăţească sistemul operaţional, administrarea eficientă a hotelului şi managementul hotelier”, explică Amalia Ştefan rolul software-ului. Cum funcţionează însă acesta?

„Juvo Hospitality este un CRS (Central Reservation System – sistem central de rezervare) creat pentru a conecta o proprietate sau un lanţ de proprietăţi la GDS (Global Distribution System – sistem global de distribuţie), care conectează peste 600.000 de agenţii de turism şi clienţi corporativi din întreaga lume, IDSuri (Internet Distribution Systems) compuse din portaluri de călătorie online, wholesaleri online şi operatori de turism de top şi orice centre de relaţii cu clienţii conectate la hotel. Toate acestea, într-un sistem unic, care include şi un BE (Booking Engine – motor de rezervări) online pentru site-ul oficial al hotelului.”

Anul acesta, platforma a înregistrat o rată de creştere a numărului de clienţi de 38%, comparativ cu 2017. Clienţii Juvo Hospitality sunt reprezentaţi exclusiv de companii, software-ul fiind dedicat hotelurilor. La momentul actual, în portofoliul businessului se regăsesc peste 250 de unităţi de cazare, unul dintre cei mai mari clienţi de pe piaţa locală fiind Phoenicia Hotels.

Businessul se monetizează prin pachete cu plată lunară, cu preţuri cuprinse între 99 euro şi 250 euro/lună, tarif care include servicii cum ar fi sistemul de management al proprietăţii, CRS, site, management reputaţional, comparaţii de preţuri etc.

Amalia Ştefan a terminat Geografie la Universitatea Bucureşti şi şi-a început cariera în 2002, într-o mică agenţie de turism din Capitală. Cu tehnologia a luat contact pentru prima dată în 2009, în Praga, Cehia – în cadrul companiei Invia.cz, „un loc de suflet de unde am învăţat foarte mult”, unde a început pe o poziţie de team leader, iar după numai cinci luni a fost avansată ca sales manager pe România.

În octombrie 2011, a plecat să lucreze într-o altă agenţie de turism din Bucureşti, unde a rămas până în 2015, când a ales Booking.com, unde a intrat „din dorinţa de a vedea cum se întâmplă lucrurile, cum se dezvoltă activitatea într-un OTA (Online Travel Agency)”. A fost timp de peste un an account manager şi spune că i-a plăcut foarte mult partea de partnership.

A urmat eMAG, o companie „unde te poţi dezvolta, unde chiar poţi spune ce îţi doreşti să realizezi şi cu siguranţă eşti ajutat de întreaga echipă”, unde a lucrat timp de un an tot pe poziţia de account manager. „Consider că fiecare job, fiecare KPI (Key Performance Indicator – n. red.) atins m-a ajutat să construiesc o temelie solidă şi să mă dezvolt”, spune ea.

Acum are 35 de ani, îşi împarte poziţia de CEO al Juvo Hospitality cu cea de mamă şi spune că pasiunile sale sunt cărţile şi timpul petrecut cu fetiţa ei, dar, bineînţeles, şi călătoriile, printre destinaţiile sale preferate numărându-se Tropea, Barcelona şi Havana: „Atunci când faci parte din industrie, călătoriile devin un viciu”.

Antreprenoarea vede provocările ca pe o modalitate de a-şi depăşi limitele şi spune că o provocare majoră este să îi facă pe oameni „să înţeleagă că tehnologia îi ajută şi nu îi înlocuieşte”. În toate discuţiile cu diverşi oameni de afaceri, povesteşte că încearcă să îi facă pe aceştia să înţeleagă că tehnologia „le îmbunătăţeşte vieţile” şi le uşurează munca: „Cu ajutorul tehnologiei, din ce în ce mai multe companii îşi pot lăsa personalul să aleagă dacă vrea să lucreze din birou, de acasă sau dintr-o cafenea. Sunt companii care au făcut economii uriaşe alegând ca angajaţii lor să lucreze remote”, descrie ea unul dintre avantajele tehnologiei.

Un alt proiect al Amaliei Ştefan este Academia Juvo, care „s-a născut din dorinţa de a oferi acces hotelierilor la ultimele noutăţi din domeniul turismului. A început prin a fi un proiect online, dar la solicitarea hotelierilor am susţinut workshopuri şi traininguri în mai multe locaţii din ţara. Am susţinut şi clase online prin webinarii, unde am discutat despre revenue management, operaţional şi marketing. Investiţia nu a fost financiară, am investit timp şi suflet”. Ea spune că, din punctul său de vedere, piaţa din sud-estul Europei „încă nu a atins apogeul pe partea tehnologiei. Acum studiază, încearcă să ajungă la un nivel atins de mai mulţi ani de piaţa din vest. Acesta a fost şi motivul pentru care am lansat Juvo Academy.“

În ceea ce priveşte planurile de extindere pentru anul următor, antreprenoarea spune că „pentru 2019 ne dorim să ne consolidăm poziţia pe piaţa românească şi să lansăm Juvo Hospitality în Grecia şi Egipt”, proiecte pentru care are pregătită o investiţie de 100.000 de euro. „Tehnologia este o piaţă în continuă dezvoltare. Investiţiile sunt continue, tocmai pentru a oferi cele mai bune servicii clienţilor noştri.”
Cât despre influenţa pe care o are digitalizarea în industria hotelieră, în opinia Amaliei Ştefan, există „în mod evident o tendinţă a unităţilor de cazare de a trece de la modelul clasic de lucru la modelul online”, completând că, totuşi, încă există „în acest moment multe unităţi de cazare care îşi ţin evidenţa pe agende sau care au un sistem de gestionare hotelieră clasic”.

Povesteşte că a întâlnit oameni de afaceri şi investitori care încă mai consideră că a avea un sistem cloud este un lucru foarte rău, ba chiar periculos. „Percepţia acestora se schimbă când realizează că pot vedea situaţia hotelului cu un singur clic, când pot avea toate sistemele de rezervări într-un singur loc, având astfel acces la rapoarte detaliate rapid. Tehnologia poate uşura munca de zi cu zi, dar, în acelaşi timp, cu o strategie bună poţi creşte numărul rezervărilor online, ca şi prin canalele de distribuţie.”

Antreprenoarea crede că platformele de tip Airbnb „nu afectează industria hotelieră. Un client obişnuit cu toate condiţiile unui hotel va fi mai reticent să închirieze un apartament sau o casă pe platforma Airbnb. Fiecare business are propria piaţă. Însă competiţia ne face mai buni şi ne ajută să ne creştem calitatea serviciilor oferite”, încheie ea.

În prezent, Juvo Hospitality are cinci angajaţi în biroul din România şi 12 în cel din Marea Britanie. Amalia Ştefan spune că „piaţa din UK este mult mai axată pe revenue management şi tehnologie. Angajaţii nu sunt diferiţi, totul depinde de tine ca şi CEO, să creezi un cadru frumos de muncă, şi cu siguranţă vei fi răsplătit cu performanţă“.

Link articol: https://www.businessmagazin.ro/actualitate/de-la-agenda-la-excel-17571890

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.