Cu o experienţă de 15 ani în turism, pasionată de turism şi hi-tech, împreună cu o echipă de programatori din diferite părţi ale lumii, Amalia Ştefan a pus bazele softului Juvo, destinat hotelierilor. Juvo propune hotelierilor din România un sistem automatizat care îi ajută să se conecteze şi să îşi dezvolte reţeaua de distribuţie la nivel internaţional, să gestioneze eficient sistemul rezervărilor, să îmbunătăţească sistemul operaţional, să îşi administreze eficient hotelurile. Prin intermediul acestui soft, hotelierii au acces instant la statusul rezervărilor şi le pot oferi clienţilor din întreaga lume servicii personalizate şi informaţii în timp real, explică tânăra antreprenoare. „Anul acesta am reuşit să implementăm tehnologia Juvo Hospitality în nouă unităţi hoteliere din România.”
Amalia Ştefan, care a absolvit Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii Bucureşti, lucrează cu zece persoane în biroul din România, iar echipa din Marea Britanie este formată din 47 de persoane.
Despre parcursul său profesional, antreprenoarea spune că decizia cea mai importantă „a fost să mă alătur în 2009 companiei INVIA.CZ şi astfel am înţeles ce înseamnă tehnologia şi cât de mult ne poate ajuta”. Ulterior, în 2015, s-a alăturat companiei Booking.com, iar în această perioadă s-a născut ideea firmei Juvo Hospitality.
Despre planurile sale pe termen lung, Amalia Ştefan spune că se vede tot în proiectul Juvo Hospitality. „Îmi place ce fac acum, învăţ lucruri noi în fiecare zi şi am alături de mine o echipă extraordinar de frumoasă. Suntem dedicaţi, plini de pasiune şi cu siguranţă peste zece ani vom face parte dintr-o companie matură, cu cifre de afaceri mult mai mari decât azi.”
35 de ani
CEO
Juvo Hospitality*
business development manager
TravelBook Group UK (birou Londra)
Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.
Link articol: https://www.businessmagazin.ro/actualitate/tineri-manageri-de-top-2018-amalia-stefan-ceo-juvo-hospitality-17279118